Category: Articole Psihologie

Psiholog ortodox – Încercările grele ale vieții

Nici o situație, până și cea mai grea, nu vine în viața noastră întâmplător. De obicei, premerg câteva semnale de avertisment – anumite semne cărora trebuie să le acordăm o atenție specială.

Dacă le neglijăm, urmează un semnal mai puternic, iar când neplăcerile se repetă în mod constant, înseamnă că perseverăm în aceleași greșeli. Încercările mai grele ale vieții arată faptul că atenționările mai puțin dureroase nu au avut efectul așteptat. Este ușor de înțeles – o pietricică ce se rostogolește la vale poate atrage după sine o cumplită avalanșă – și vinovată nu este pietricica.

A fi nemulțumit de o anumită situație, de o problemă care persistă și chiar de soarta noastră în general, devine adesea un stimul pentru a începe o etapă nouă, asumată și plină de conținut. Cu cât vom continua să mergem pe această cale mai ferm, cu atât mai interesantă, mai roditoare și aducătoare de bucurii ne va fi viața.

Înainte de toate, important este să fim cu Dumnezeu!

Psihoterapie ortodoxă – Konstantin V. Zorin – Dacă puterile sunt pe sfărșite – Editura Sophia

Psihoterapie ortodoxa

Cabinetele ortodoxe de asistență psihologică îi sprijină pe oamenii care trec prin dificultăți în relațiile preconjugale și familiale, care trăiesc durerea pierderii cuiva apropiat, depresie, sentimental propriei neputințe, mânie, anxietate, singurătate, dificultăți in comunicare cu proprii copii, etc. Din păcate însă, sunt mult mai solicitate serviciile ocultiștilor, parapsihologilor si specialiştilor în percepția extrasenzorială, care se ascund sub masca științei sau cunoașterii secrete. Iar ponderea și influența psihologilor ortodocși sunt nesemnificative.

Psihoterapie ortodoxă – Konstantin V. Zorin – Dacă puterile sunt pesfârșite – Editura Sophia

Psihoterapie ortodoxă – Potcoava aducătoare de noroc

Fericirea se deosebește de satisfacții și adeseori vine la noi ca plată pentru restriștile, durerile și amărăciunile indurate cu stoicism. Astfel, fericirea maternității nu există fără durerile facerii.

Fericirea adevărată nu vine atunci când atârni din superstiție o potcoavă pe perete ci când te debarasezi cu hotărâre de jugul păcatului. Acest sentiment duhovnicesc profund este o combinație de pace lăuntrică, bucurie, satisfacție și liniște.

In mod paradoxal nu vom înțelege fericirea dacă nu vom avea un termen de comparație în ceea ce ăi este contrar. Omul care nu știe ce este suferința nu va fi fericit cu adevărat și nu va aprecia fericirea. Din această perspectivă ar și trebui să receptăm inevitabilele piedici, nereușite și înfrângeri în viață. Da, știu din proprie experiență că este greu.

Psihoterapie ortodoxă – Konstantin V. Zorin – Dacă puterile sunt pe sfârșite – Editura Sophia

Psihologia ortodoxa despre singuratate

Diavolul se năpusteşte asupra noastră atunci când ne vede singuri şi îndepărtaţi de lume

Fii atent şi la ce-ţi voi spune acum. Unde L-a luat şi unde L-a purtat Duhul pe Hristos? Nu în cetate, nici în piaţă, ci în pustie, voind a-l atrage pe diavol şi a-i da prilej să-L ispitească pe Domnul nu numai prin foame, ci şi prin pustietatea locului.

Diavolul se năpusteşte asupra noastră atunci când ne vede singuri şi îndepărtaţi de lume, avându-ne numai pe noi înşine. Aşa a făcut şi la începutul vieţii, s-a năpustit asupra femeii când s-a întâmplat şi a aflat-o singură, fără soţul ei.

Când ne vede, însă, că suntem împreună cu alţii, adunaţi mai mulţi, nu are curaj şi nu ne atacă. De aceea trebuie să trăim întotdeauna împreună cu ceilalţi, spre a nu cădea uşor în mâinile lui.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 42www.ortodoxcrestin.com

Usile trecutului

Dacă nu învățăm să inchidem ușile trecutului, nu vom vedea cealaltă usă care ni se deschide

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii.

Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii poftă de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.

Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli

Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Dumnezeu atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor !

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir ! Ieromonah Hrisostom Filipescu

Educația copiilor începe din ceasul zămislirii lor

Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi.

De aceea trebuie ca mama să se roage mult în perioada sarcinii şi să iubească embrionul, să mângâie pântecele, să citească psalmi, să cânte tropare, să trăiască o viaţă sfântă. Acest lucru este aducător de folos şi pentru ea, dar este şi o jertfă de dragul embrionului, ca să devină copilul ei sfânt, să dobândească de la început trăsături sfinte. Aţi văzut ce lucru delicat este pentru o femeie să poarte în pântece un copil? Câtă răspundere şi câtă cinste!

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, trad. din greacă de  protoprezbiter dr. Gabriel Mândrilă, București, Edit. Sophia, 2016, p. 17-18 preluat –  de pe ortodoxcrestin.com

Rolul tatălui în educația copiilor

Dacă e să ne gândim serios la viitorul fiu, atunci nu trebuie să-i protejăm fiecare pas. Fiecare părinte stabileşte individual limita riscului, în funcţie de caracterul propriu şi de cel al copilului. O cunoștință, o femeie cu mână de fier, îşi educă fiii după exemplul vechilor spartani. Sub un soare torid, micuţul ei de 2 ani urcă alături de ea pe munte, deşi până în vârf sunt nici mai mult, nici mai puţin decât un kilometru şi jumătate! Şi merge peste nouă mări şi nouă ţări să se scalde cu fratele său mai mare, care abia a împlinit 6 ani. Mi-e groază să aud aşa ceva, dar pentru ea nici nu poate fi vorba să-ţi educi altfel fiii. Pentru majoritatea mamelor, lucrurile nu stau la fel. Mai bine să căutăm calea de mijloc.

Pentru început, mergeţi în parc şi urmăriţi copiii care se joacă acolo supravegheaţi de taţi. Observaţi comportamentul liniştit al taţilor atunci când micuţii lor cad. Nu-i îndepărtează pe copii din locurile (aparent) periculoase, ci îi ajută să depăşească dificultăţile. Îi încurajează în loc să-i oprească, să-i tragă deoparte. Iată, acesta este felul masculin de reacţie, care lipseşte în educaţia băieţilor de astăzi.

În general, taţii se descurcă mai uşor cu fiii, decât mamele. Este un adevăr care are diverse explicaţii. Soţiile spun că fiii îşi văd taţii mai rar, nu se ciocnesc de ei în gospodărie şi fac mai puţină „alergie” la ei. Eu cred că este altceva la mijloc. Dacă micuţul are relaţii normale cu mama, atunci el se bucură când ea stă mai mult acasă şi nu face nici o „alergie” la ea! Atunci când nu este înţelegere reciprocă, atunci când banala spălare pe dinţi se transformă într-o problemă, sigur că apare „alergia”.

Taţii au fost tot băieţi şi nu şi-au uitat definitiv copilăria. De exemplu, ei ţin minte cât este de greu când îţi e frică să ripostezi sau când ţi se spune, ca unui om nepriceput, ce căciulă să-ţi pui, ce fular să-ţi legi. De aceea, urmăriţi unde cedează ei în faţa fiilor şi unde sunt, dimpotrivă, tari precum cremenea. Şi încercaţi să apreciaţi obiectiv, fără supărări ascunse. Bărbaţii au deseori dreptate când îşi învinuiesc soţiile de răsfăţul copiilor, pentru ca tot ele să ajungă să se plângă de acest lucru.

Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 210-211- preluat de pe ortodoxcrestin.com

Căsătoria

“Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se des­part, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu: fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngă­duitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discu­te despre întâmplările din timpul zilei, dând fie­care explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.”- Arhimandrit Efrem Vatopedinulpreluat de pe ortodoxcrestin.com

Sfântul Vasile Cel Mare: „Să nu uiți să mulțumești pentru toate”

„Lăsând la o parte supărarea pentru cele ce ne lipsesc, să ne învățăm a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce avem.” Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră. Cel de neam slăvit se plânge că nu-i putred de bogat; cel bogat se întristează că nu-i stăpân peste orașe și popoare; generalul se plânge că nu-i împărat, împăratul se plânge că nu stăpânește toată lumea de sub soare. Toate acestea îi conving pe aceștia că nu trebuie să mulțumească Binefăcătorului pentru ceva. Noi însă, lăsând la o parte supărarea pentru cele ce ne lipsesc, să ne învățăm a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce avem. În împrejurările grele ale vieții, să spunem înțeleptului Doctor: „Bine este mie că m-ai smerit”, „Suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi”, „Puțin am fost bătuți pentru cele ce am păcătuit!” Omule, ușurează greutatea celor prezente cu nădejdea celor viitoare. După cum cei bolnavi de ochi își întorc privirile de la obiectele foarte strălucitoare odihnindu-le pe flori și pe câmpiile înverzite, tot așa și sufletul nu trebuie să privească necontenit la cele ce pricinuiesc întristare, nici să se lipească de nenorocirile prezente, ci să-și plimbe privirea spre contemplarea adevăratelor bunătăți. Vei reuși să te bucuri pururea dacă vei privi necontenit la Dumnezeu, iar nădejdea răsplătirii va ușura necazurile vieții. Ai fost batjocorit? Caută la slava pe care o ai păstrată în ceruri pentru răbdarea ta! Ai suferit vreo pagubă? Uită-te la bogăția cea cerească și la comoara pe care ți-ai agonisit-o prin faptele tale bune! Ai fost alungat din patrie? Dar ai patrie Ierusalimul ceresc! Ai pierdut copilul? Ai însă îngeri împreună cu care te vei veseli lângă tronul lui Dumnezeu, cu o veselie veșnică! Dacă ducem o viață strălucită, să spunem cuvintele lui David: „Ce voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi-a răsplătit mie?” Pentru noi a venit Dumnezeu între oameni; pentru trupul cel stricat, „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi”, cu noi, cei nerecunoscători.

Extras din „Sfântul Vasile cel Mare” -Omilii și cuvântări-, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești 1, Omilia a IV-a și a V-a, Edit. Bazilica a Patriarhiei Române, București, 2009, pp. 95-96 și pp. 105-108

Sursa: basilica.ro

Singurătate în doi

Căsătoria creştină înseamnă unitate şi ajutor reciproc în lucrurile lumeşti şi duhovniceşti, în cele trecătoare şi veşnice.

De aceea, unitatea credinţei, modul de viaţă şi scara de valori au o însemnătate primordială pentru soţi. Poate să existe singurătate, ca lipsă a unei familii, însă poate să fie singurătate tragică chiar în propria familie, când unul dintre soţi devine un străin pentru celălalt. De aceea, trebuie să ne uităm, mai înainte de toate, nu la frumuseţea trupească, ci la cea sufletească.

Cuvântul soți, din punct de vedere etimologic, înseamnă doi boi, înhămaţi la un singur plug, ceea ce este un lucru semnificativ.  – Din Arhimandrit Rafail Karelin, Învățături despre taina căsătoriei, Editura Sophia, București, 2013, p. 14 –  articol preluat de pe ortodoxcrestin.com

Psiholog ortodox – Încercările grele ale vieții

Nici o situație, până și cea mai grea, nu vine în viața noastră întâmplător. De obicei, premerg câteva semnale …

Psihoterapie ortodoxa

Cabinetele ortodoxe de asistență psihologică îi sprijină pe oamenii care trec prin dificultăți în relațiile preconjugale …

Psihoterapie ortodoxă – Potcoava aducătoare de noroc

Fericirea se deosebește de satisfacții și adeseori vine la noi ca plată pentru restriștile, durerile și amărăciunile …