Category: Articole Psihologie

Să ne rugăm pentru ceilalți cu „Rugăciunea lui Iisus”

Există în lume atâta suferinţă si atâtea rele, si atâta necunoaştere a lui Dumnezeu, care – după cum spun Sfinţii Părinţi – este cel mai mare păcat. Pentru aceasta eşti dator să te rogi și să plângi.

Atunci când creştinii „dorm”, preotul trebuie să-si pună mintea de strajă, adică să vegheze și să se roage Lui Dumnezeu, pentru poporul Său. Ca preot, ai și mai mare îndatorire de a te ruga pentru ceilalţi, deoarece tu eşti acela căruia i-a încredinţat Dumnezeu pe poporul său.

Câţi oameni se risipesc! Câţi sunt în pragul sinuciderii! Câţi sunt pe punctul de a comite crime îngrozitoare! Câţi sunt deznădăjduiţi în nevoi! Trebuie să rostim „Rugăciunea lui Iisus”, pentru toţi aceşti oameni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-i pe robii Tăi” sau „pe robul Tău” – pomenindu-i numele, dacă te rogi doar pentru cineva anume. După aceea ar trebui să continuăm fără să menţionăm numele. Dumnezeu ştie pentru cine ne rugăm. Nu trebuie să ne gândim nici la problemele care-i frământă. Spunem doar „miluieşte pe robul Tău”.

Părintele Ierosch. Paisie Olaru învăţa pe ucenici să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”, ca să ne izbăvească de egoism. Dar, rugăciunea pentru ceilalţi, este un efort necesar și pentru alt motiv. Când ne rugăm pentru altcineva, imediat primim lămuriri de la Dumnezeu, despre ceea ce are în special nevoie și putem lucra efectiv pentru mântuirea lui. Inima devine foarte sensibilă și nespus de ageră în recunoaşterea diavolului și, în acelaşi timp, îşi trage multă putere din rugăciune, pentru a alunga pe cel rău din ea. Astfel devine un receptor al Duhului Sfânt. Mai mult decât atât, fiind încercat în războiul asupra diavolului și având cunoaşterea harului dumnezeiesc, poţi cu mare uşurinţă să intri în sufletul celuilalt si să pătrunzi în lumea interioară a celui ce vine la spovedanie. Folosul este nespus de mare. El va pleca de la scaunul de spovedanie alt om, uşurat de patimile ştiute și de cele neştiute.

Sursa: rugulaprins.go.ro

Despre amestecul părinților în căsnicia copiilor

Sunt părinţi care se opun la căsătoria copiilor din motive mai mult subiective decât obiective, şi sunt părinţi care se amestecă în căsnicia copiilor lor, încât ajung să-i despartă pe copii.

De multe ori părinţii fac greşeli faţă de copii, cum de altfel greşesc şi copii în cele mai multe cazuri şi nu ascultă de părinţi, de aceea mulţi nimeresc rău şi spun că n-ai avut „noroc”.

Atunci când doi tineri se îndrăgostesc şi vor să se căsătorească, nu este bine ca părinţii să se opună, trebuie să le dea voie să se căsătorească pentru că este foarte greu de a stăpâni firea şi de a ocoli păcatul. De cele mai multe ori, tinerii cad în păcat şi trăiesc în desfrânare din cauză că părinţii s-au opus căsătoriei lor. Atunci, păcatul se răsfrânge şi asupra părinţilor şi vor răspunde pentru aceasta.

Părinţii sunt datori să-i înveţe de bine pe copii şi să le deschidă ochii că ceea ce vor copiii nu este bine pentru viitorul lor. Mai ales mama fetei şi a băiatului simt dacă se potrivesc copii, mamelor le-a dat Dumnezeu acest simţ ca să-şi păzească copii de rău. Mama este datoare să avertizeze pe fiică sau pe fiu: ”Vezi, dragul mamei, ce faci, deschide bine ochii, pentru că mie nu mi se pare potrivită pentru tine fata sau băiatul acesta”. Atunci, în acea clipă, mama vede şi-i spune fetei: mi se pare că o să fie beţiv băiatul acesta, sau c-o să fie curvar, sau gelos, sau bătăuş, sau scandalagiu, s.a.m.d şi o sfătuie pe fată să nu se grăbească şi să mai aştepte pentru că nu vede să fie bine. La fel şi mama băiatului vede în fata cu care vrea să se căsătorească fiul ei calităţi şi defecte care va pune în pericol liniştea şi indisolubilitatea căsătoriei lor.

Dar, de cele mai multe ori copii se îndrăgostesc, nu mai văd şi nu mai aud pe părinţii şi nici pe cei din jur şi insistă să se căsătorească. Ca să liniştească pe părinţi şi să le dea binecuvântarea de a se căsători asigură pe mama că „nu este şi n-o să fie aşa!” sau „am să-l îndrept pe calea cea bună!” De îndreptat este foarte greu sau imposibil. Bărbatul sau femeia geloasă nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia desfrânată, la fel, nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia beţivă, nu pot fi îndreptaţi. Dimpotrivă, după căsătorie şi pe timp ce va trece, boala şi păcatul (patima) de care sunt stăpâniţi se va agrava şi mai mult şi va crea multă suferinţă partenerului de viaţă.

De aceea va fi vai de copii care nu vor asculta de părinţi şi nu vor lua în serios temerile şi ceea ce simt părinţii pentru ei şi vor face pasul căsătoriei în felul acesta. Vor merita viaţa grea pe care o vor duce pentru neascultare. Va fi crucea pe care şi-au ales-o. Dacă, copiii se încăpăţânează de a nu asculta pe părinţi şi de a nu primi sfaturile bune ale părinţilor, va trebui ca părinţii să le dea voie să se căsătorească, pentru că ei, copiii, asta şi-au ales. Cu cât se vor opune părinţii la căsătoria copiilor cu atât copii se vor încăpăţâna să nu-i asculte şi chiar să-i urască pe părinţi pentru aceasta, apoi, vor trăi necununaţi, făcând păcatul desfrânării. De aceea, părinţii trebuie să le dea voie să se căsătorească pentru că mai târziu, copiii vor regreta că au fost neascultători şi singuri vor recunoaşte că-şi merită soarta sau crucea pe care şi-au ales-o .

Vai de părinţii care se amestecă în viaţa copiilor căsătoriţi şi le strică casa! Soacra pentru că nu-i place nora sau pentru că nu joacă nora după cum cântă ea, va căuta să-l despartă pe fiu de noră chiar dacă la mijloc sunt 2-3 copii. Duşmanul căsniciei copiilor sunt chiar părinţii.

Unele mame de băieţi sunt geloase că dragostea fiului ei este împărţită cu o altă femeie şi cu multă ură se pornesc împotriva nurorilor. Această ură pornită dintr-o gelozie oarbă a soacrei pune în pericol căsnicia copiilor. Sunt unii părinţii posesivi. Vor ca ei să ştie tot ce fac copii căsătoriţi, ce mănâncă, când se scoală, cât de gospodină este nora sau ginerele, cât de harnici, cât gunoi stă după uşă, câte vase nu-s spălate, şi fac observaţii. Repetându-se aceste observaţii, de la un moment dat deranjează şi se creează conflictul.

Unele mame ca să se răzbune pe nurori, aţâţă pe fiii lor de a fi bărbaţi şi de a pune la punct femeia, urmând s-o certe, s-o jignească şi chiar s-o bată. Atunci, soacra e răzbunată. Nurorile îşi dau seama de unde li se trage şi se răzbună şi ele în felul lor pe soacre. Si aşa conflictul este alimentat până ce ajung la un deznodământ nedorit, despărţirea, divorţul. Şi atunci vai de părinţii care au despărţit căsătoria copiilor lor. Ce spune la Sfânta Scriptură: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. Aşa se fac părinţii vrăjmaşii copiilor lor, vrăjmaşii Sfintelor Taine şi vrăjmaşii lui Dumnezeu. De aceea, acest „vai” este foarte mare pentru părinţi.

Părintele Ilarion Argatu – articol preluat de pe ortodoxcrestin.com

Extras din ”Pe treptele suirii către cer. Ne vorbeşte părintele Ilarion Argatu”, Ed. Mila Creştină, Fălticeni, 2007

Despre necazuri și biruirea tristeții

Ar fi trebuit prea iubite Staghirie, cel mai iubit prieten dintre toţi prietenii mei, ca în aceste clipe să fiu alături de tine, să simt împreună cu tine durerea nenorocirii tale şi să-ţi uşurez, pe cât se poate, o parte din tristeţea ce te stăpâneşte, fie sfătuindu-te cu cuvântul, fie slujindu-te cu fapta, fie ajutându-te în alt chip. Dar boala trupului meu şi durerea grozavă de cap pe care o am mă silesc să stau în casă şi mă împiedică să-ţi slujesc eu însumi cu folos. Totuşi, nu voi pregeta să fac, cât îmi stă în putinţă, ceea ce-mi mai rămâne de făcut spre mângâierea ta şi spre folosul meu. Poate că, chiar şi aşa, îţi voi fi de vreun ajutor ca să suporţi cu curaj starea ta de acum. Dar dacă nu voi reuşi să fac ceva, faptul că n-am lăsat la o parte nimic din tot ce stă în puterea mea va aduce pe viitor oarecare uşurare sufletului meu. Omul care face tot ce socoteşte că trebuie făcut pentru a pune capăt durerii celor suferinzi, dar nu reuşeşte, nu are mustrări de cuget din pricina nereuşitei; descărcat de povara învinuirilor, este silit să poarte numai povara tristeţii că toate strădaniile sale au fost zadarnice. Dacă s-ar fi întâmplat să fiu unul dintre cei bine plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, dintre cei care pot căpăta mari daruri de la Dumnezeu, n-aş înceta de a mă ruga pentru tine, prietene drag. Dar pentru că mulţimea păcatelor mele mi-a nimicit atât îndrăznirea către Dumnezeu, cât şi tăria, voi încerca să-ţi aduc oarecare mângâiere prin cuvintele pe care ţi le scriu. Doctorii au căderea de a îndepărta durerile şi de a pune capăt suferinţei bolnavilor; dar nu sunt oprite de a mângâia şi a încuraja pe bolnavi nici slugile rânduite să-i îngrijească; ba dimpotrivă, ele sunt acelea care dau mult curaj bolnavilor, mai cu seamă când se bucură de încrederea lor. Nu-ţi pot fi doctor; voi încerca însă să fiu o slugă care-ţi spune cuvinte de mângâiere. Dacă o parte din cuvintele mele ar putea stinge cumplita ta durere, mi-am ajuns scopul; dacă însă în sufletul meu nu voi găsi nici un cuvânt în stare să-ţi potolească durerea, atunci, fără îndoială, va primi râvna mea Cel care ne-a poruncit prin Fericitul Pavel să plângem cu cei ce plâng şi să ne smerim cu cei smeriţi . Sfântul Ioan Gură de Aur

Irâurirea binefăcătoare a temerii

Perspectiva nefericirii poate însemna mai mult decât toate sfaturile, decât toate cuvintele – și-i de ajuns ca să ne înțelepțească, pe fiecare dintre noi…

Cuvântul nu poate împlini ceea ce poate săvârși teama… Dacă teama n-ar fi un bine, părinţii n-ar pune copiilor lor dascăli – și nici legiuitorii, judecători.

Ce poate fi mai rău decât iadul? Dar nimic mai de folos decât teama pe care el ne-o strecoară.

Temerea de iad ne aduce cununa Împărăției. Unde stăpâneşte temerea, nu se află invidie; unde stăpâneşte temerea nu ne supăra dragostea de bogăţii; unde stăpâneşte temerea, pofta vinovată este înăbuşită, orice patimă neînţeleaptă este alungată…

Acolo unde stăpâneşte temerea, stăpânesc, de asemenea, râvna milosteniei, rugăciunea fierbinte, lacrimile arzătoare și fără oprire, regretul pentru tot răul făcut…

Nimic nu ameninţă mai mult păcatul – și nimic nu face să crească și să înflorească virtutea, ca o stare de temere neîntreruptă. Cel ce nu trăiește în temere, nu va şti să păstreze calea cea dreaptă; cel ce trăiește în temere, nicicând nu va rătăci… Sfântul Ioan Gură de Aur

Răbdarea în suferință

Cuvânt la Duminica a 31-a
după cincizecime

„Iar el cu mult mai vârtos striga:
Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.
(Luc. XVIII, 39)

Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?

Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.

Între noi însă sunt oameni, care când li se întâmplă ceva rău, când sunt jigniţi de cineva, sau cad în boală, fie aceasta durere de picioare, ori de cap, sau oricare alta, îndată izbucnesc din ei hulele. Ei suferă chinul bolii, dar folosul, ce ar putea ei să tragă dintru aceasta pentru mântuirea lor sufletească, şi-l răpesc ei înşişi. Ce faci, o omule? Huleşti tu pe Dumnezeu binefăcătorul tău, mântuitorul tău, apărătorul şi îngrijitorul tău? Nu bagi de seamă oare, că alergi la prăpastie, şi te azvârli însuţi pe tine în fundul cel mai adânc? Oare prin hulire faci tu suferinţa ta mai lesnicioasă? Nu! Tu o sporeşti prin nerăbdarea ta şi prin păcatul tău, şi-ţi faci chinul mai straşnic.

Dar poate tu nu poţi tăcea de durere. Iată eu nu-ţi poruncesc să fii cu totul mut. Însă în loc de a huli pe Dumnezeu, tu trebuie să-L proslăveşti, în loc de a cârti asupra Lui, tu trebuie să-L cinsteşti şi să-L lauzi. Mărturiseşte Domnului păcatele tale, strigă tare întru lauda lui Dumnezeu, prin aceasta îţi vei uşura suferinţele tale, apropiindu-se Dumnezeu iarăşi de tine prin harul său cel bogat întru ajutor. Dimpotrivă, dacă tu huleşti pe Dumnezeu, alungi de la tine ajutorul Lui.Sfântul Ioan Gură de Aur

Pentru suflet și pentru nădejde

Cei cari au fapte bune, şi credinţă la Dumnezeu nu au, se aseamănă ca trupurile cele moarte, care sunt îmbrăcate cu haine bune şi înfăşurate cu giulgiuri, dar n-au simţirea bunătăţilor.

Pentru că ce folos este omului, cu faptele cele bune să fie îmbrăcat şi să aibă suflet mort şi nesimţitor, fără de credinţă. Faptele oare, nu se fac întru nădejde de răsplătire? Dar de vreme ce pe poruncitorul ostenelii nu-l ştii, pentru cine te osteneşti şi te trudeşti?

Căci şi oamenii întâi grijesc pentru viața lor şi mai pe urmă socotesc de hrana lor.

Întru acest chip dar, se cade să avem întâi nădejdea vieţii lui Hristos, şi apoi să ne hrănim întru bunele fapte, pentru că cela ce nu se hrăneşte, nu poate să trăiască, aşişderea şi cela ce nu e viu, nu se poate hrăni.Sfântul Ioan Gură de Aur

Despre moarte. Să cercetăm cimitirile

Priveliştea mormintelor nu este lipsită de importanță în desăvârşirea înţelepciunii noastre.

Privindu-le, sufletul nostru, dacă lâncezea, tresare de îndată, iar de era treaz și vrednic, încă și mai vrednic se face.

Cel ce se plânge că-i sărac, primeşte de la această privelişte o binevenită mângâiere; iar cel ce se umflă de trufie că-i bogat, e trezit la realitate și smerit.

Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi să cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârşitului propriu; ea ne încredinţează de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, plăcute sau supărătoare; iar cine a luat la sine această încredinţare, nu se va lăsa prins lesne în mrejele păcatului.

Pentru aceasta, un înţelept dădea sfatul următor: „în tot ce veţi spune, cugetaţi la clipele cele de pe urmă, și niciodată nu veţi păcătui”.

Alături de acesta, altul zicea: „Aşezaţi-vă treburile pentru plecare – și pregătiţi-vă de drum!…” Și aici nu-i vorba de un drum din cele văzute, ci-i vorba de plecarea noastră de pe pământ.

Dacă mereu, în fiecare zi, avem conştiinţa că moartea oricând poate veni, nu vom mai fi grabnici la păcat; nici strălucirile vieţii nu vor putea să ne trudească, nici tristeţile să ne doboare sau să ne tulbure – și unele și altele având a se isprăvi acum sau mai târziu. – Sfântul Ioan Gură de Aur

Bogăția de a fi cinstit

Ai dori să-ți laşi copilul bogat? Învață-l să fie cinstit, pentru că numai aşa îşi va putea păstra averea. Și, chiar dacă n-o mai sporeşte, n-o va micşora pe cea dobândită. Dacă, însă, e viclean și dacă-i laşi moştenire bogăţii nemăsurate, atunci fii sigur că nu va şti să le păstreze. Dimpotrivă, îl vei face să fie mai rău decât cei ajunşi la sărăcia cea mai neagră. E de preferat sărăcia în locul bogăției pentru cei ce nu ştiu să-și crească copiii aşa cum trebuie. Aceasta pentru că sărăcia îi ține aproape de virtute fără voia lor, în timp ce bogăția nu-i lasă să fie înţelepţi nici daca ar dori-o, ci îi distruge, împingându-i spre rele și nenorociri nenumărate. Sfântul Ioan Gură de Aur din „Părinţi, copii și creşterea lor”

Despre femeie

Rangul ei, demnitatea ei, privilegiile ei, puterile ei.

Femeia nu-i este inferioară bărbatului: crearea ei o demonstrează în mod biruitor. Ca și pentru bărbat, este Treimea întreagă cea care se hotărăște, ține sfat și dă hotărârea „să facem”. Ea nu este formată dintr-o materie mai inferioară, ea este scoasă chiar din Adam însuşi: și când o primeşte Adam din mâinile lui Dumnezeu, devenind văzută, dotat cu darul profeţiei, el îi dă nume adevărat, femeie; el o proclamă „trup din trupul meu”, el vesteşte că pentru a o poseda va trebui ca omul să renunţe la fiinţele cele mai dragi.
Femeia nu este sclava bărbatului, ea împarte cu el sceptrul stăpânirii, la amândoi le-a zis Dumnezeu „stăpâniţi” „vor stăpâni”. Sfântul Ioan Gură de Aur

Bucuria lăuntrică

Ceea ce ne trebuie, este ca ţinta tuturor faptelor noastre şi tot ceea ce ni se întâmplă, să fie iubirea de Dumnezeu.

Când vom avea adânc înfiptă această rădăcină în sufletul nostru, nu numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luările în seamă, ci şi defăimările, vorbirile de rău, ocările asupririle, chinuirile, toate acestea, într-un cuvânt, vor purta pentru voi roade de bucurie.

După cum rădăcinile pomului însele sunt amare şi cu toate acestea din ele ies roade care ne plac, tot aşa întristarea după voia lui Dumnezeu ne va aduce o mare bucurie.

Ştiu cei ce adesea s-au rugat şi-au vărsat lacrimi în suferinţă, câtă bucurie au cules, cum şi-au simţit conştiinţa curăţită şi de jos s-au ridicat cu o şi mai mare de nădejde.

Cum totdeauna am zis, nu din firea lucrurilor, ci din înclinările noastre se ivesc, necontenit, întristarea sau bucuria. Aşadar, de vom face ca ele să fie ceea ce se cade să fie, avem bun temei de bucurie neamestecată. Cât priveşte trupul, felul văzduhului şi înrâuririle dinafară îi pricinuiesc mai puţin rău sau mai puţin bine decât propria lui alcătuire. Tot asemenea este şi pentru suflet, ba încă mai limpede, căci asupra trupului vine de se năruie trebuinţa cea trupească, pe când, pentru suflet, totul este atârnător de voinţă.

Dacă râvniţi după mulţumire, nu urmăriţi bogăţia, nici sănătatea trupească, nici slavă, nici puterea, nici luxul, nici ospeţele desfătătoare, nici veşmintele de mătase, nici ogoarele mănoase, nici casele arătoase, nimic asemenea acestora.

Ci căutaţi înţelepciunea cea după Dumnezeu, şi alegeţi calea virtuţii. Şi nimic din ce este, nimic din ce poate fi, nu va avea tăria să vă mâhnească. Ce zic eu să vă mâhnească? Ceea ce mâhneşte pe alţii, vouă vă va spori bucuria…. Sfântul Ioan Gură de Aur

Psiholog ortodox – Încercările grele ale vieții

Nici o situație, până și cea mai grea, nu vine în viața noastră întâmplător. De obicei, premerg câteva semnale …

Psihoterapie ortodoxa

Cabinetele ortodoxe de asistență psihologică îi sprijină pe oamenii care trec prin dificultăți în relațiile preconjugale …

Psihoterapie ortodoxă – Potcoava aducătoare de noroc

Fericirea se deosebește de satisfacții și adeseori vine la noi ca plată pentru restriștile, durerile și amărăciunile …