Părintele Nicolae Steinhardt

Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.

Domnul îi iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Frica, obrăznicia şi prostia nu-s plăcute lui Hristos.

Creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.

În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!). Să se încreadă în Cel nevăzut, să nu se supună cerinţelor semeţe şi spaimelor negre făurite de o regie abilă, dar în fapt superficială, aparentă, care-i în funcţie de durată, adică val care ca valul trece.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.

Psiholog ortodox – Încercările grele ale vieții

Nici o situație, până și cea mai grea, nu vine în viața noastră întâmplător. De obicei, premerg câteva semnale …

Psihoterapie ortodoxa

Cabinetele ortodoxe de asistență psihologică îi sprijină pe oamenii care trec prin dificultăți în relațiile preconjugale …

Psihoterapie ortodoxă – Potcoava aducătoare de noroc

Fericirea se deosebește de satisfacții și adeseori vine la noi ca plată pentru restriștile, durerile și amărăciunile …