Sfântul Ioan Gură de Aur

Dacă vrei să ai slavă, dispreţuieşte slava.

Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi.

Eu sunt nesăţios: nu vreau să se mântuiască doar câţiva, ci toţi; căci numai unul dacă se va pierde, eu mă pierd.

Cel ce cunoaşte este ca şi lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări.

Să mulţumim în toate şi pentru toate!

Dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte Domnului pentru anul care a trecut!

Copiii vor face în viaţă cele văzute la părinţi.

Adevărată mamă nu este cea care-i dă viaţă copilului, ci bună creştere.

Credinţa în Înviere este adevărată mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii.

Viaţa necurată împiedică înţelegerea adevărurilor înalte.

Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu

Pentru păcatele tale, Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător: dacă ierţi puţine, puţine ţi se vor ierta; dacă ierţi multe, multe ţi se vor ierta; dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie.

Când vom ierta totul, le vom câştiga pe toate.

Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm. Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu, ci din plăcere pentru ceilalţi.

Diavolul nu se bucură atât de mult când păcătuim faţă de Dumnezeu, cât se bucură când deznădăjduim.

A da milostenie înseamnă a da cu bunăvoinţă şi bucurie. Dacă nu dai astfel, mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu este milostenie, ci pagubă.

Chiar dacă virtutea cere osteneală pentru săvârşirea ei, totuşi umple conştiinţa de multă bucurie, face atâta plăcere sufletului câtă niciun cuvânt n-o poate înfăţişa.

Se tem de moarte numai cei care nu cred în înviere.

Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia de lângă el.

Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător.

Orice treabă s-o începi cerând binecuvântarea lui Dumnezeu şi s-o isprăveşti mulţumind Lui, în tot locul să binecuvânteze sufletul tău pe Domnul.

Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna.

Dumnezeu ne-a dat două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, astfel încât dacă una păţeşte ceva, să ne slujim de cealaltă. Dar dacă pierdem sufletul, de unde mai găsim altul?

Bărbatul şi femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Jumătatea întregului nu poate face copii.

Nimic nu uneşte viaţa noastră atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie.

Nu există nimic, dar nimic mai de preţ ca a fi iubit cineva atât de mult de femeia lui şi să o iubească şi el.

Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi.

Calea adevărului este una; rătăcirile sunt de multe feluri.

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos.

Dragostea este scut al credinţei, fortăreaţă a nădejdii, chezăşie a mântuirii, medicină contra păcatului, coroană a păcii, slujbă adevărată pentru Dumnezeu. Necesară pentru cei slabi, ea onorează pe cei puternici. Prin ea îşi păstrează credinciosul harul lui Dumnezeu.

Psiholog ortodox – Încercările grele ale vieții

Nici o situație, până și cea mai grea, nu vine în viața noastră întâmplător. De obicei, premerg câteva semnale …

Psihoterapie ortodoxa

Cabinetele ortodoxe de asistență psihologică îi sprijină pe oamenii care trec prin dificultăți în relațiile preconjugale …

Psihoterapie ortodoxă – Potcoava aducătoare de noroc

Fericirea se deosebește de satisfacții și adeseori vine la noi ca plată pentru restriștile, durerile și amărăciunile …